Furia este un lucru normal si pe masura ce crestem, invatam sa ne gestionam aceasta emotie cu resposabilitate.
Acest sentiment de furie inseamna generarea unor reactii fizice asupra corpului, iar un mediu familial in care predomina aceste trairi pot favoriza declansarea unor stari de anxietate. Cand pune stapanire pe noi, ea poate produce chiar si ura, dorinta de razbunare sau dorinta de a distruge relatiile.
Mai jos regasiti sfaturile care m-au ajutat sa fac fata acestor crize.
In primul rand trebuie sa va impuneti urmatorul angajament: fara insulte, fara amenintari, fara tipete. Este foarte important sa identificam motivele care pot duce la o criza ( de exemplu: copilul este prea obosit sau stima de sine e scazuta sau a avut o emotie foarte puternica inainte si nu a apucat sa o exprime).
Primul lucru ce ne vine in minte atunci cand suntem furiosi este sa-i spunem copilului sa se duca in camera lui. Dar acest lucru genereaza mai multa tensiune, iar copilul va dori sa ramana si mai mult timp in camera lui. Prin urmare, este mai bine sa venim inaintea furiei si sa-i aratam copilului disponibilitate si sa-l rugam sa ne spuna exact ce simte. Acest lucru nu inseamna ca trebuie sa fim de acord cu el si nu ne impiedica nimic sa-l facem pe acesta sa reflecteze asupra comportamentului sau ii putem da cateva sfaturi daca este receptiv.
Uneori o pauza este binevenita ce ne permite sa ne schimbam gandurile. Noi avem puterea de a ne calma sau de a ne supara pe noi, cat si pe cel cu care vorbim, in functie de tonul vocii si de cuvintele pe care le folosim.
Evitati amenintarile cand sunteti furiosi deoarece acestea nu sunt rezonabile in aceste momente. Gandurile au un impact cat se poate de important asupra purtarii noastre si asupra felului in care ii tratam pe cei din jur.
Un alt lucru important este tonul si cuvintele pe care le folosim. Studiile au aratat ca, cu cat vorbim mai calm, cu atat ne vom simti mai linistiti si cu atat mai echilibrata va fi reactia celorlalti.
Numeroase metode de parenting de astazi se axeaza in totalitate pe disciplinarea copiilor. Pedeapsa si disciplina sunt doua lucruri total diferite. Scopul pedepsei este ca persoana in cauza sa sufere indeajuns incat sa evite pe viitor repetarea acelui comportament. Scopul disciplinei este acela de a invata persoana sa isi controleze impulsurile si comportamentul, sa capete deprinderi noi, sa isi repare greselile si sa gaseasca solutii.
Cand cei mici simt ca exista o legatura intre ei si parinte, cand se simt ocrotiti si au incredere ca parintele detine controlul si ca le poate satisface nevoile, se linistesc si fac fata mai usor provocarilor si dezamagirilor. Numarul situatiilor de criza scade, iar viata devine mai minunata 🙂 .
De exemplu eram cu unul dintre copii intr-un supermarket, iar acesta isi dorea foarte o mult o jucarie pe care abia o vazuze.
Sigur va intrebati daca am cedat si am cumparat-o. Raspunul este nu am achizitionat-o.
<L-am strans in brate, i-am validat frustarea (“mami stie cu adevarat ca iti doresti aceasta jucarie si esti dezamgait deoarcere nu o putem cumpara, pentru ca nu se gaseste pe lista noastra de cumparaturi”). Dupa care introducem in discutie un alt subiect (” dragul meu te voi lasa sa impingi tu carutul, ce zici?”)
Un alt exemplu pe care cu siguranta l-ati trait si voi este atunci cand copilul nu mai doreste sa se dezlipeasca de ecranul televizorului.
Este foarte important sa stabilim de la inceput niste limite si sa nu cedem ( este bine de avut un cronometru). Atunci cand cronometrul suna desenele animate se opresc, iar noi ii propunem copilului o activitate pe care sa o petrecem impreuna.
Voi, dragi cititori cum abordati crizele la copii?